VIDEO Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu spune că sunt firme care pot construi un spital nou în doi ani de zile

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța a anunțat că județul va avea un nou spital, care ca prelua toate secțiile și atribuțiile Spitalului Județean. Firmele cu experiență în acest domeniu pot ridica noua unitate sanitară „la cheie“, dacă există finanțare și aprobările necesare, în maxim doi ani de zile.

Pe lângă locuitorii județului Constanța, Spitalul Județean preia și din pacienții localităților vecine, vara este asaltat de turiștii veniți pe litoral, plus că trebuie să facă față în orice moment unui eveniment de amploare la unul din marii operatori economici care funcționează aici.

Aici avem milioane de turiști, care de multe ori au nevoie de îngrijire medicală. În același timp, avem bază militară NATO la Constanța, acesta fiind um motiv suplimentar pentru care nu ne permitem să funcționăm cu un spital județean, ca cel pe care îl avem acum, ținut mai mult „pe aparate”. Am amintit în toată corespondența noastră cu Guvernul României și de faptul că, tot în Constanța, avem mari operatori economici, precum CNE Cernavodă, Portul Constanța, Oil Terminal SA, Șantierul Naval Constanța, Damen Mangalia, care generează riscul producerii, în orice moment, a unor evenimente care să necesite acordarea de asistență medicală de urgență pentru multiple victime, în condiții optime”, a declarat președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.

Actuala clădire a Spitalului Județean Constanța, veche de 50 de ani a ajuns să nu mai facă față necesităților actuale. Investițiile graduale nu au fost decât încă un plasture peste o rană mult prea mare.

”Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dat în folosință acum mai bine de jumătate de veac, în anul 1969, după ce lucrările au durat alți 6 ani. În anul 2020, aproape 90.000 de pacienți au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Constanța, iar aproximativ 42.000 de bolnavi au fost internați. În 2021, peste 100.000 de pacienți au ajuns la UPU, iar 46.000 de bolnavi au fost internați. Anul acesta, doar în primul trimestru, la UPU au fost îngrijite 29.100 de persoane, iar numărul celor internate ajunsese deja la 12.400. În total, Spitalul Județean Constanța are 1.325 de paturi pentru spitalizarea continuă și alte 88 de paturi pentru spitalizarea de zi – 40 de secții și aproximativ 3.600 de angajați. Acesta este tabloul celui mai important spital pe care Constanța îl are în acest moment. Într-o clădire mai veche de 50 de ani, modernizată pe alocuri, dar ridicată după niște planuri gândite, totuși, acum peste 50 de ani, care nu se mai regăsesc în ceea ce sistemul medical are nevoie acum, ne îngrijim bolnavii. Demersurile au fost făcute de la început mandatului meu. Greul de acum începe. Vom face toate demersurile pentru suportul financiar. Nu ne putem permite să întârziem. Trebuie să depunem toate diligențele pentru realizarea acestui spital”, a subliniat Mihai Lupu.

C.S

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.